Spionii britanici sunt autorizati pentru acces la Facebook şi Google
Dovezi legate de autorizarea accesului spionilor britanici la conturile voastre de Facebook şi Google ridică noi întrebări legate de drepturile noastre.
Trăim într-un univers online guvernat de o teoretică transparenţă şi democraţie. În realitatea însă, ,,pentru a ne ţine în siguranţă”, mai multe autorităţi au acces la activitatea desfăşurată de voi pe internet. Deşi pare greu de crezut că astfel de permisiuni pot fi acordate fără drept de apel de câtre diverse entităţi guvernamentale, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe britanici, dovezile sunt clare.
Datorită utilizării unui cadru legat cât mai vag, au apărut noi dovezi cum că britanicii au tot dreptul de a verifica arbitrar traficul online ce are loc pe reaţeaua celor de la Google şi Facebook. La bază, autoritatea lor vizează doar cetăţenii britanici care nu locuiesc în interiorul Regatului Unit şi care interacţionează cu orice tip de ,,comunicaţii externe”. La aflarea veştii, o organizaţie pentru protejarea drepturilor civile a înaintat deja un proces împotriva guvernului englez în care acesta este acuzat de utilizarea unor programe de supraveghere în masă printre cetăţeni obişnuiţi.
Partea cea mai tristă este nivelul de flexibilitate de care beneficiează un organ al statului atunci când ,,interceptează” detalii despre o persoană. Aparent, activităţi precum ,,o căutare pe Google, o căutare după un clip pe YouTube, un tweet pe Twitter sau un mesaj postat pe Facebook”, toate cad sub incidenţa drepturilor serviciilor secrete britanice.
Charles Farr, una dintre cele mai importante autorităţi din Anglia în materie de securitatea, a fost foarte senin când a explicat cât de uşor poţi să clasifici traficul, care are lor între o persoană care caută pe Google şi serverele respectivei companii, ca fiind ,,comunicaţii externe”. În final, rezultatul este unic şi îngrijorător. Depinde doar de nişte persoane ca noi sau ca voi să nu existe supraveghere.